Pentru Peninsula Arabică

Evanghelia pentru fiecare persoană şi o biserică pentru fiecare popor din Peninsula Arabică, printre localnici. Mulţumim că vă rugaţi pentru noi!

13 Ianuarie 2020

SĂ NE RUGĂM PENTRU OMAN

Sultanul Qaboos bin Said al Said, regretatul conducător al Omanului, a decedat în data de 10 ianuarie 2020

• Sultanul Qaboos bin Said al Said, regretatul conducător al Omanului, a decedat în data de 10 ianuarie 2020. Acest conducător a fost lăudat pentru rolul de mediere pe care l-a jucat între părțile aflate în conflict în Golful Arab/Persic, pe lângă faptul că a dezvoltat infrastructura țării sale, Oman. Cu toate acestea, în ultimii ani, Oman s-a confruntat cu provocări de diversificare a economiei sale și de reducere a dependenței de hidrocarburi, care au stat la baza dezvoltării Omanului.

• Acum, noul sultan, Haitham bin Tariq, va trebui să întreprindă reforme pentru a proteja moștenirea regretatului sultan Qaboos și pentru a menține stabilitatea internă. De asemenea, va trebui să susțină politica externă a țării. De fapt, în discursul său inaugural, sultanul Haitham bin Tariq s-a angajat să mențină același curs al politici externe a țării și să continue „să ajute la soluționarea litigiilor în mod pașnic”.

Să ne rugăm pentru Oman în timp ce țara trece prin această tranziție. Să ne rugăm și pentru sultanul Haitham bin Tariq, în timp ce începe să conducă Omanul ca să poată face față noilor provocări economice și politice din țară și regiune.


PTAP pe aplicația PrayerMate (Partener în rugăciune)

PTAP este acum pe aplicația PrayerMate pe care o puteți descărca gratuit pentru iOS și Android. Căutați-o în categoria „World Mission”. Această aplicație este încă un mod prin care ne putem ruga pentru Peninsula Arabică și pentru multe alte regiuni ale lumii!

Pentru mai multe informații, accesați: http://praynow4.org/arabianpeninsula: