The Arabian Peninsula Partnership

Evanghelia pentru fiecare persoană şi o biserică pentru fiecare popor din Peninsula Arabică, printre localnici. Mulţumim că vă rugaţi pentru noi!

23 Aprilie, 2010

Căsătorii

Laudă

Slavă Domnului, a plouat toată săptămâna în nordul țării. A fost o mare binecuvântare pentru o regiune altminteri secetoasă. Rugați-vă ca toți locuitorii să aibă parte de o "ploaie" de mărturii despre Evanghelie, și să o primească.

Rugăciune

În ziua dinaintea Paștelui, un băiat din partea locului îmi punea cumpărăturile în pungi și m-a întrebat în arabă: "Ce este Paștele?" Nu aveam prea mult timp la dispoziție atunci, însă a fost extraordinar faptul că am putut spune vestea bună despre jertfa lui Isus. Rugați-vă ca acel băiat să doreasă să afle mai multe despre sacrificiul Domnului Isus pentru el.

O familie ne-a spus: "Dorința noastră cea mai mare e ca oamenii să ne ajute să învățăm limba locală și să fim lângă oamenii care au nevoie să-L cunoască". Rugați-vă ca Dumnezeu să le împlinească aceste cereri, din belșug.

Cum poate cineva influența societatea? Bărbații cu influență pot vorbi la întâlnirile bărbaților. De fapt, dintr-un grup de 20-30, numai o mână de bărbați pot vorbi cu autoritate. Aceste persoane au o mare influență asupra ascultătorilor. Oamenii privesc cu respect pe cei care au o poziție înaltă în trib sau la locul de muncă. Rugați-vă ca lucrătorii laici să câștige respectul celor din jur, chiar dacă sunt străini. Rugați-vă ca ei să poată influența societatea prin participarea regulată la întâlnirile tradiționale ale bărbaților.

Zilele trecute ne-am strâns să sărbătorim ziua lui "Terry". În timpul mesei, am fost întrebați de o prietenă care a născut de curând. Comesenii știau că acel cuplu era creștin și ne-au întrebat: "O să facă și ritualul acela când se toarnă apă pe capul bebelușului?" A fost o ocazie minunată să explicăm cum anume botezăm și ce însemnătate are acest act: mărturia publică a dedicării noastre pentru Isus. Vă rugăm să mijlociți pentru cei care au auzit aceste mici mărturii, ca ei să fie atrași de Cel care dă viață. Rugați-vă ca explicația despre botez să-i facă să pună mai multe întrebări.

Un profesor creștin a observat că adresa de email a unei studente musulmane, "Jasmine", conținea o expresie Occidentală legată de Evanghelie! Când a întrebat-o în legătură ce acest lucru, Jasmine a spus: "O, da, îmi plac multe lucruri din Biblie!" Rugați-vă ca discuțiile pe această temă să continue, și Jasmine să Îl întâlnească pe Dumnezeul Bibliei.

Mărturie

O tânără fată care Îl cunoaște pe Dumnezeu și Îi slujește a primit permisiunea familiei să lucreze în afara casei și să aibă o oarecare libertate în activități. I s-a promis că nu i se va aranja o căsătorie, după cum e obiceiul. Și-ar dori să cunoască un bărbat care-i împărtășește credința. Într-o cultură în care poziția socială dictează cu cine te căsătorești, chiar dacă familia nu alege soțul copilului lor, e greu de găsit un soț care să fie acceptat de familie. Tânăra aceasta se roagă pentru un bărbat care să creadă la fel ca ea. Unde-l va găsi? Multe persoane care-L iubesc pe Domnul se confruntă cu această problemă. Rugați-vă ca cei care sunt credincioși să se poată căsători între ei, și aceste căsătorii să fie acceptate în cultura lor.